wireless

Nu merge reteaua wireless? Hai s-o reparam impreuna!

Conexiunea wireless este in ziua de azi esentiala pentru buna desfasurare a activitatii la birou, acasa sau si, de ce nu, pe strada. Mobilitatea oferita, dar si performanta unei retele wireless bine optimizate sunt lucruri pe care le urmarim, lucruri pe care le avem deja si pe care le observam doar atunci cand ceva nu merge cum trebuie.

Uneori, reteaua Wi-Fi poate fi cu adevarat un chin. Undele radio sunt sensibile la interferente, dar si la alte aspecte pe care incercam sa le elucidam in articolul de astazi. Puneti un bookmark la acest articol si ori de cate ori aveti probleme cu reteaua wireless reveniti si vedeti daca ce va spunem in cele ce urmeaza va poate fi de ajutor.

Nu se poate conecta nimeni la un anumit AP. De ce oare?

Daca aveti un AP la care niciun device nu se poate conecta ar trebui sa porniti “cercetarea” de la baza. Inainte de a-i da un restart (repornirea Acces Point-urilor, a routerelor wireless ramane sfatul cel mai de pret in aceasta industrie 🙂 ), verifica intai sursa, daca acel AP este alimentat. O poti face simplu daca acel AP este plasat intr-un loc vizibil, ii poti verifica ledurile de stare. Daca-ti pare ca e cam “discoteca” in luminitele pe care ti le indica, n-avem ce sa-ti facem, trebuie sa consulti manualul sau documentatia acelui Acces Point. Ca si la masini, markerii de avarie sunt diversi si ne transmit fel si fel de mesaje.

Urmatorul pas ar fi sa incercati sa va logati la acel AP printr-o interfata web, folosind adresa IP aferenta acestuia. Aceasta verificare o puteti face si printr-o verificare in controller, daca exista. Daca este ceva miscare prin acel AP (macar un client conectat) atunci depasim aceasta faza si ne gandim deja la alte probleme. O prima chestie pe care noi o facem este un test rapid de stres (ne conectam la acel AP care nepare functional) si simulam o miscare mai mare de date prin el sa ne asiguram ca rata de transfer este cea optima.

Daca nu suntem multumiti de ce obtinem, trecem la “sfantul” restart. Daca problema persista si dupa restart, n-avem ce face, incercam sa resetam sistemul la valorile implicite (ceea ce ne da putin de treaba pentru ca, in fond, va fi nevoie sa reconfiguram AP-ul). In paralel, google ne poate fi de ajutor. Cautam informatii despre acel model de Acces Point, poate sunt probleme cunoscute si deja documentate (in general astfel de probleme survin ca urmare a suprasolicitarii device-ului). Daca au fost deja identificate astfel de probleme o sa vedeti ca dezactivarea unor functii poate face minuni. Cititi cu atentie si incercati sa retineti acesti pasi, daca avem un AP cu probleme, atunci cu siguranta vom mai apela la aceasta procedura.

Reteaua merge, un singur device nu se conecteaza. Cum procedam?

Cu cat sunt mai multe device-uri intr-o retea, statistic vorbind, sunt sanse tot mai mari ca unul dintre acestea sa nu se conecteze. Chiar al tau, nu? 🙂 Dupa ce ne asiguram prin pasii de mai sus ca “buba” nu este la retea, o luam pe fir in jos pana ajungem la device-ul problema. Si aici apelam la maximul de stiinta posibil, adica dam restart la acel device (poate fi laptop, computer desktop, tableta, smartphone, imprimanta, orice – toate au un buton magic de restart).

Daca problema perrsista si dupa restart, iar acel dispozitiv utilizeaza un adaptor USB wireless, poate problema e la el, te-ai gandit si la asta? Deconectati adaptorul USB si conectati-l din nou. Ar trebui sa mearga (in cele mai multe cazuri merge…). Daca tot nu merge apelam la o masura mai drastica (valabila pentru computer cu sisteme de operare Windows, Mac sau Linux): eleminam driverul pentru adaptorul wireless si cautam sa reinstalam unul actualizat.

Daca vorbim de un laptop, cele mai intalnite cazuri de nefunctionare a retelei wireless sunt legate de accidentala dezactivare a retelei. Am avut un laptop HP, foarte fain, dar avea butonasul de conectare la reteaua Wi-Fi intr-un loc in care ajungeam fara sa-mi dau seama, asa ca de multe ori ma panicam ca nu merge Wi-Fi-ul, dar nu trebuia decat sa apas acel buton… E de verificat si asta.

In cazul in care vorbim de o imprimanta mai veche sau alt dispozitiv trebuie sa ne asiguram ca aceasta accepta tipul de securitate activat in reteaua Wi-Fi. E un exemplu clasic, in care unele imprimante mai vechi functioneaza doar in versiunea mai veche de Securitate Wi-Fi (WPA cu criptare TKIP). E posibil ca AP-urile dvs. sa fie setate numai cu cea de-a doua versiune de Securitate (WPA2 cu criptare AES). Verificati daca e si asa si remediati problema pentru a da acces in retea si acelui device.

Conectivitate cu intreruperi si lag mare in retea. Pai de ce?

Ince, incet ajungem la fineturile retelelor Wi-Fi, lucruri care noua ne plac cel mai mult. Daca intampinati probleme de conectare (intermitente, intreruperi) ceea ce duce la o experienta neplacuta mai ales in sesiuni de streaming video, primul lucru pe care sa-l verificati e daca nu cumva sunt interferente cauzate de AP-urile din retea sau chiar de routere/AP-uri din retele vecine. Pocinogul asta se intampla indeosebi in frecventa 2.4GHz din cauza razei de acoperire mai mare.

Utilizarea canalului in care functioneaza respectivul AP poate fi verificata cu diverse aplicatii, insa daca vreti acuratete foarte mare ar trebui sa apelati la un specialist Wi-Fi (ai aici datele noastre de contact). In general, cea mai des intalnita problema este suprapunerea canalelor in frecventa de 2.4GHz. Daca nu stiati, din cele 11 canale disponibile, sunt 3 care nu se suprapun unele cu altele: canalele 1, 6 si 11. Daca aveti 3 AP-uri setati ca fiecare sa functioneze in unul dintre cele 3 canale mentionate anterior. Daca aveti mai multe AP-uri, alternati utilizarea celor 3 canale mentionate in asa fel incat interferentele sa fie cat mai mici (ideal ar fi deloc). Trebuie sa tineti cont si de alocarea AP-urilor din retelele vecine pentru a elimina si acele interferente. Daca vorbim de o retea mai mare, deja discutam despre strategie Wi-Fi, planning wireless, lucruri care tin de bucataria profesionistului Wi-Fi. Cu deviceuri evoluate ce analizeaza spectrul radio si cu experienta configurarii de sisteme wireless complexe, un profesionist va poate face reteaua sa fie intr-o perfecta comunicare atat cu cei care se conecteaza, dar si cu retelele vecine. Impunerea intr-o retea wireless nu se face in forta, ci cautandu-se cai optimizate prin compromisuri cat mai fine.

Un mic truc la care puteti apela, daca este convenabil bineinteles, ar fi acela sa incercati sa exploatati cat mai mult banda de frecventa de 5GHz. Cu toate ca dispozitivele au interval mai scurt, banda de frecventa este mult mai mare, suporta mai multe canale si este inca mai putin aglomerata decat frecventa de 2.4GHz. Daca AP-urile pe care le aveti nu pot fi folosite in 5GHz, poate este cazul sa achizitionati un sistem nou (sugeram upgrade la AP-uri dual-band cu 802.11ac sau 802.11n). Si desi nu toate dispozitivele accepta banda de 5GHz, sunt din ce in ce mai multe si, cu siguranta, in cativa ani vom avea majoritatea deviceurilor mobile pregatite pentru aceasta frecventa. E si bine sa gandim pentru viitor, ne protejam astfel investitia.

Fine tunning pentru fluidizarea roamingului wireless

Retelele Wi-Fi cu mai mult de un AP sunt proiectate in asa fel incat sa permita computerele si dispozitivelor wireless sa se deplaseze intre Acces Point-uri. Sistemul ideal este acela care integreaza acest roaming pentru fiecare utilizator si nu intrerupe activitatea acestuia in retea in functie de locul in care se afla. Dar cum sisteme ideale nu prea s-au vazut, fluidizarea roamingului este una dintre cele mai mari provocari intr-o retea wireless.

Cea mai des problema intalnita in acest caz este pastrarea unui client intr-un AP cu semnal mai mic, chiar si atunci cand clientul s-a mutat intr-o zona cu un AP ce are un semnal mai mare. AP-ul initial tine cu dintii de client ca sa-l serveasca, sa nu-l intrerupa. Sa zicem ca-si face treaba. Dar nu face decat sa stea “ocupat” mult mai mult decat e cazul, iar clientul sa fie servit cu rate mici de transfer, cu siguranta mult mai mici decat capacitatea AP-ului ce ar fi trebuit sa-l preia. Desi pare complicat, sunt cateva mici trucuri care va pot ajuta sa optimizati reteaua din cateva setari. Ce am face noi? Am anula ratele de date mai lente de 1, 2 ba chiar si cele de 5,5 si 11 Mbps. AP-urile ar fi fortate sa gandeasca la valori mai mari si in momentul in care ne distantam de un AP, daca rata de transfer intra in zona delimitata de noi, reteaua va fi obligata sa ne mute la un AP care sa ne poata oferi o rata de transfer mai mare. Nu tine intotdeauna smecheria asta, dar merita incercata 🙂

Incercam si o recapitulare? Pai hai sa vedem

Suntem la finalul articolului de astazi. Speram ca v-am fost de ajutor si cu aceste informatii. Ca si recapitulare, asta si pentru ca este intr-adevar un articol mai lung, ar trebui sa retinem:

  • Restart la orice device (AP, router, laptop, desktop, telefon etc.). Este prima masura si fara ea nu are rost sa incercam sa trecem la o alta etapa.
  • Pentru dispozitivele care nu se conecteaza la retea, pe langa restartul lor, incercati si reinstalarea driverului adaptorului wireless, acolo unde este cazul. Daca e un laptop, verifica si butonul de activare/dezactivare a retelei Wi-Fi.
  • Pentru imprimante si alte dispozitive mai vechi, trebuie sa verificam daca metoda de securitatea folosita in retea este acceptata de acestea.
  • Interferentele dintre propriile AP-uri sau retele invecinate sunt cele mai des intalnite probleme din retelele wireless.
  • Incercati intotdeauna sa folositi cat mai mult frecventa de 5GHz (atunci cand este posibil).

Daca nimic din cele spuse de noi astazi nu duc la o mai buna activitate a retelei wireless atunci e posibil ca problemele sa fie mult mai complicate. In acest caz nu aveti altceva de facut decat sa ne contactati 🙂 Ne puteti scrie un mail, ne puteti suna, sau ne puteti chema intr-o vizita de lucru. Happy wireless!

Save

Save

Write a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *