BLOG

Latest Tech
News

Mic manual pentru pilotii de drone

decembrie 23, 2021

Mic manual pentru pilotii de drone

La Netshape ne dam cu drona destul de des in interes de serviciu, uneori insa o facem si pentru distractie. Sa fii pilot de drona nu ar trebui sa fie mare lucru, nu ai nevoie de cine stie ce skilluri studiate. Insa, comportamentul pilotilor de drone ar trebui sa fie unul care sa tina cont de cateva elemente esentiale. Altfel pot aparea probleme neplacute, ba chiar si accidente nedorite. Cum o drona nu este un gadget prea ieftin, cu siguranta nimeni nu si-ar dori sa o pocneasca de asfalt, sau, mai rau, sa o aterizeze fortat peste o masa de oameni.



Scriem acest articol si pentru ca am vazut recent un accident total neplacut: o drona pilotata de omul unei televiziuni a fost “picata” in capul unui participant la un miting. Singura intrebare, dincolo de cele legate de experienta pilotului, este: ce cauta drona peste o asa multime de oameni? Intelegem nevoia de a aduce pe ecran si altfel de imagini, de ansamblu, insa credem cu tarie ca in astfel de cazuri ar trebui facut efortul instalarii de camere fixe pe cladirile din preajma evenimentului si nu survolarea zonei cu o drona. Chiar daca, recunoastem, imaginile furnizate de o drona sunt cu adevarat de efect.

Va propunem mai jos cateva idei extrem de utile, un mic manual al pilotilor de drone. Sunt lucruri de care noi tinem cont, va invitam si pe voi sa o faceti. Fly safe!

Prima oara cand pilotezi o drona? Musai sa te asiguri ca nu ai in jur oameni, case sau masini. Pana o sa reusesti sa faci drona sa zboare “corect” o sa fie nevoie de ceva exercitii, asa ca trebuie sa te asiguri ca ai eliminat toate variantele de accidente neplacute. Primele ore de pilotat drona ar trebui sa le faci in camp deschis. Stim, e foarte misto sa zbori cu drona pe litoral sau la munte, dar practica trebuie sa o faci intr-un loc safe si pentru tine si pentru drona. Pana la urma, vorbim de un aparat sensibil, oricat de robust ti-ar parea…

Pilotul de drona trebuie sa aiba simturi bune si bun simt. Ridicarea dronei in anumite locuri este chiar ilegala, trebuie sa te asiguri ca nu faci o mare prostie. Si chiar daca intr-o zona anume nu-ti pare a fi ceva ilegal, cauta totusi sa te asiguri ca nu poti crea vreun incident neplacut. Sau chiar o catastrofa.

Incearca sa pilotezi drona imprimandu-i un zbor lin, fluid. Doar asa stii ca o poti stapani in totalitate si, in plus, imaginile oferite vor fi cu adevarat uimitoare. Ca sa ajungi al astfel de performante trebuie practica. Multa practica.

Nu „zbura” drona deasupra multimilor. Niciodata. Este si ilegal si deosebit de periculos. Noi nu o facem niciodata, iti recomandam sa faci la fel.

Nu incerca sa te dai cu drona in apropiere de vreun aeroport. Iarasi este ilegal si deosebit de periculos. Inainte de orice zbor ar trebui sa va asigurati ca indepliniti ca regulile semnalate de Google, si nu doar pe acestea.

Cu drona poti face fotografii exceptionale. Pentru a avea cea mai buna calitate a fotografiilor, ar trebui ca pe langa lectii de pilotare a dronei sa incerci sa te familiarizezi si cu principiile care duc la realizarea unor fotografii bune. Trebuie sa stii ca pozele le faci tot tu, drona doar te ajuta sa le faci cumva. Asa ca, invata, inavata, invata. Cauta sa fii creativ.

Verifica mereu conditiile meteo inainte de zbor. Cele mai bune drone se compota bine si daca bate vantul, insa chiar si asa unel rafale mai puternice iti pot strica toata placerea. Ba chiar si drona. Asa ca, daca e vant puternic sau ploua tare, stai cuminte. Nu e ultima zi in care te poti da cu drona. Fa in asa fl incat sa nu fie chiar ultima.

Pune povestea inaintea tehnologiei. Ori de cate ori planifici un zbor porneste de la ceea ce vrei sa-ti aduca. Indiferent ca vorbim de fotografii sau filme, cauta sa pornesti de la o idee buna. Tehnologia iti va fi de mare ajutor, insa ea nu va face din tine un regizor mai bun decat esti. Daca si vrei sa ai o poveste frumoasa dupa un zbor reusit, cauta sa-ti setezi cu mare atentie obiectivele inca de la inceput.

Cam acestea ar fi sfaturile noastre. Vin atat din experienta noastra de lucru cu drona, dar si din ceea ce am mai citit pe internet. Daca ai si tu sfaturi pentru pilotii de drone te rugam sa ni le lasi itr-un comentariu, mai jos. Ne vor fi de mare ajutor sa completam acest articol. Multumim!